Județul Maramureș – Descopera Orașul Baia – Mare, Valea Izei, Stațiunea Borșa, Pasul Prislop, vestitul Cimitir Vesel …

Unul din județele de graniță ale României, județul Maramureș, are un relief predominant muntos și colinar și o cultură tradițională renumită fiind din aceste motive o atracție pentru turiștii iubitori de activități în aer liber, natură și artă populară.

Wooden church in Poienile Izei, Romania

Wooden church in Poienile Izei, Romania

Arta tradițională maramureșană este dezvoltată pe mai multe direcții: prelucrarea lemnului, vestimentație, arta culinară, coregrafie, interpretare vocală și arta ceramică.

Colecții care prezintă elemente de artă tradițională din acest județ sunt adunate în muzee dedicate cum sunt:Muzeul Satului Maramureșan – Sighetu Marmației; Muzeul de etnografie și artă populară – Baia Mare.

Orașul Baia – Mare, reședința județului, s-a dezvoltat și a înflorit de-a lungul secolelor XVI, XVII și XVIII datorită exploatării aurului în zonă. Zona Piața Libertății este dominată de Turnul Ștefan – închinat regelui maghiar Ștefan. Piața este un amestec de clădiri multicolore datând din sec.al XVII – lea reprezentând ceea ce a rămas din vechiul oraș. În această piață se află fosta casă a lui Iancu de Hunedoara – Hunyadi (Guvernatorul Ungariei) care funcționează ca o secție a Muzeului de Istorie din Maramureș situat tot în acest oraș. Muzeul de artă al orașului prezintă un ansamblu de opere realizate de Colonia de Artă din Baia Mare.

Muzeul de mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa și prezintă peste 1000 de exemplare de minerale, roci și fosile, multe unicate la nivel mondial.

O călătorie prin Valea Izei vă dă impresia unei întoarceri în timp. Frumoasele sale sate cu biserici de lemn respectă tradiția maramureșană. Dintre acestea Biserica de Lemn din Deal de la Ieud este cea mai veche din Maramureș.

Valea Vișeului – constituie punct de plecare pentru mai multe trasee montane. O linie ferată îngustă cu ecartamentul de 76 cm străbate Valea Vaser plecând de la Vișeul de Sus și traversând Munții Maramreșului printr-un ținut extrem de izolat. Linia ferată care astăzi transportă încă lemn dar și turiști a fost construită în anii 1930 – 1933 și este dintre cele mai izolate din Europa, folosind încă locomotive cu aburi.

Stațiunea Borșa este situată pe valea râului Vișeu, în Munții Rodnei și este punct de plecare către atracțiile din zonă (Cascada Cailor, Vf. Pietrosul Rodnei, Lacul Iezer) dar și locație cu amenajări pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Pasul Prislop este trecătoarea aflată la cea mai mare altitudine din Carpații Orientali. Ea leagă Munții Rodnei de cei ai Maramureșului. În acest loc se ține anual, în prima duminică după Sf. Maria, festivalul interjudețean de folclor ʺHora de la Prislopʺ, eveniment cu tradiție în zonă datând încă de la 1738.

O vizită în Maramureș nu este completă fără a trece pe la Săpânța și a vizita vestitul Cimitir Vesel.

Județul Maramureș pe Google Maps

 

 

Alte idei de vacanță